În raportul MCV, experţii de la Bruxelles recomandă ridicarea mecanismului de cooperare şi verificare în domeniul Justiţiei pentru Bulgaria, însă NU şi pentru ţara noastră. Mai mult, documentul aduce critici fără precedent autorităţilor de la Bucureşti. Lupta anticorupţie a scăzut dramatic, iar activitatea DNA e în declin.

Cel mai dur raport privind starea Justiţiei din ultimii zece ani arată că, în ultimul an, România a făcut paşi înapoi în ceea ce priveşte statul de drept şi lupta împotriva corupţiei.

Articolul continua dupa recomandari

Experţii Comisiei Europene critică, între altele, modificările aduse legilor justiţiei, înfiinţarea Secţiei Speciale pentru investigarea Magistraţilor şi ignorarea recomadărilor făcute de Comisia de la Veneţia şi GRECO.

Cristian Buchiu, şef interimar al Reprezentanţei Comisiei în România: Pe scurt, mesajul comisiei: este necesar ca institutiile cheie din Romania sa demonstreze un angajament colectiv si ferm in ceea ce priveste independenta jutitiei si pastrarea echilibrului in sitemul judiciar.

Alex Coita, politolog: Se repeta multe dintre criticile fostului comisar Frans Timermmans. Pana acum, traditia era ca principalul vizat in sens negativ sa fie Parlamentul. Acum avem ca tinte chiar instituii din Justitie. SIJ este vinovatul de serviciu

În premieră, în raport este criticată conducerea Consiliului Superior al Magistraturii. Experţii fac referiri negative şi la mandatul lui Tudorel Toader la conducerea ministerului Justiţei, dar laudă activitatea Anei Birchall.

Viorica Dăncilă: Noi nu am interferat in justitie, nu am luat nicio masura si de fiecare data am solicitat ca politicul sa nu intervina. Nu am dat nicio ordonanta pe justitie.

Dimitris Avampoulos, comisar european pentru Migraţie şi Afaceri Interne: Comisia a observat un regres de la progresele înregistrate în anii precedenţi, iar acest lucru a fost şi rămâne o sursă de mare îngrijorare.

În timp ce România rămâne "o sursă de preocupare majoră", vecinii bulgari au făcut progrese mari.

Alex Coita, politolog: Decuplarea intre Romania si Bulgaria in sensul ca Bulgaria e un elev model, este stiut ca Bulgaria are probleme grave cu coruptia si criminalitatea organizata. Diferenta e ca Bulgaria a inteles sa joace fidel dupa partitra Bruxelles-ului.

Ridicarea MCV pentru Bulgaria creşte şansele acestei ţări de a adera la spaţiul Schengen, în timp ce pentru România frontierele vor rămâne închise.

Ministrul Justiţiei va convoca săptămâna viitoare o comisie care să analizeze concluziile raportului şi să vină cu soluţii concrete.