O româncă în vârstă de 30 de ani, adoptată de o familie din Italia, a fost găsită maortă într-o maşină, în apropierea unui hotel din localitatea Porto Recanati, pe coasta de est a Italiei.

Roxana Adela Ercolani, cunoscută de prieteni drept Alessandra Ercolani, şi-a pierdut viaţa luni, 28 ianuarie.

Articolul continua dupa recomandari

Tânăra de 30 de ani a dispărut de acasă în noaptea de duminică spre luni, familia reclamând dispariţia ei la Poliţie.

Alessandra a fost căutată de prieteni în toată localitatea, iar aceştia chiar au lansat o campanie pe reţelele de socializare.

În jurul orei 20.30, în parcarea unui hotel din Porto Recanati, carabinierii au descoperit maşina tinerei, respectiv un Hyundai Getz.

Roxana Adela Ercolani este tânăra româncă găsită moartă în ItaliaVezi 3 imagini în Galerie

Româncă găsită moartă într-o maşină, în Italia

În interiorul autoturismului, carabinierii au găsit-o pe tânăra de 30 de ani fără viaţă.

Carabinierii au solicitat intervenţia unui echipaj medical, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa.

În maşină, lângă trupul româncei adoptate, carabinierii au descoperit o seringă, motiv pentru care autorităţile cred că fata ar fi luat o supradoză de droguri.

Totuşi, cauza morţii va fi stabilită după necropsia trupului neînsufleţit al tinerei.

În oraşul în care a crescut, respectiv Civitanova Marche, Roxana Adela era cunoscută ca o fată sensibilă şi plină de viaţă, notează cronachemaceratesi.it.

Tânăra era voluntară la un centru pentru protecţia animalelor, iar în anul 2012 chiar a fost propusă pentru un loc în consiliul local al oraşului.