Printr-un mesaj postat pe Facebook, preşedintele Klaus Iohannis a transmis condoleanţe familiilor victimelor accidentului de la Perşani din judeţul Braşov, soldat cu patru morţi şi 22 de răniţi. Iohannis a precizat că a discutat cu autorităţile privind intervenţia la locul tragediei.

”Am aflat cu tristeţe despre accidentul petrecut pe drumul între Braşov şi Făgăraş. Sper în însănătoşirea grabnică a tuturor celor răniţi şi îmi exprim sincere condoleanţe pentru familiile celor care au pierit. Am luat legătura cu autorităţile, care fac tot posibilul pentru limitarea consecinţelor şi acordarea ajutorului la faţa locului”, a scris preşedintele Iohannis pe Facebook.

Articolul continua dupa recomandari

Accidentul s-a produs pe DN 1, în localitatea Perşani din judeţul Braşov, unde un autocar plin cu pasageri s-a răsturnat. Primele informaţii arată că în urma accidentului şi-au pierdut viaţa patru persoane - trei adulţi şi un copil.

sursa: news.ro