Un tânăr de 22 de ani, din Petroşani, care locuia într-un imobil situat la etajul 10 pe strada Aviatorilor, a decedat după ce a sărit pe geam pentru a se autosalva din calea unui incendiu devastator.

Pompierii l-au găsit mort în faţa blocului. Primele informații arată că focul s-a inițiat de la o țigară uitată aprinsă.

Articolul continua dupa recomandari

”Ajunși la locul desfășurarii incendiului, pompierii militari au constatat că focul se manifesta într-o cameră, iar în fața blocului se afla o victimă decedată, cel mai probabil în urma traumatismelor suferite prin cădere de la înălțime. Pompierii au stins rapid incendiul care se manifesta la obiectele textile și materialul lemnos dintr-o cameră”, a precizat Anemona Doda, purtător de cuvânt al ISU Hunedoara.

Tânărul în vârstă de 22 de ani, care a căzut de la etajul 10 al blocului respectiv, locuia singur și, cel mai probabil, a încercat să scape din incendiu pe geamul camerei în care se afla, dar a căzut de la înălțime.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook