Un pădurar din Cluj a mituit un poliţist din Râşca pentru a putea distruge pădurea de care trebuia să aibă grijă. Bărbatul va fi judecat pentru dare de mită în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al DGA, ofiţerii Anticorupţie au finalizat cercetările, iar procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj l-a trimis în judecată pe pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Gilău pentru patru infracţiuni de dare de mită.

Articolul continua dupa recomandari

"Din cercetări a rezultat faptul că pădurarul în intervalul 12.10.2018 - 15.11.2018 i-a promis de trei ori agentului de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj - Postul de Poliţie Comunal Râşca, o maşină de material lemnos de aprox. 20 m3 în valoare de 5000 lei, respectiv i-a înmânat în data de 20.12.2018 suma de 1500 lei, toate actele materiale de mituire fiind săvârşite cu scopul neîndeplinirii unor acte specifice ce intră în îndatoririle de serviciu ale polițistului, respectiv neconstatarea unor contravenţii sau infracţiuni la regimul silvic, precum şi îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu în sensul să-l anunţe cu privire la eventualele sesizări sau controale efectuate pe linie silvică", se arată într-un comunicat al DGA.

Poliţistul nu s-a lăsat înduplecat de mita pe care pădurarul i-a promis-o şi oferit-o şi l-a denunţat pe acesta la DGA.

"Cauza s-a constituit ca urmare a denunțului depus de agentul de poliție, iar ulterior, în baza ordonanțelor de delegare emise de către procurorul de caz, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție - Serviciul Județean Anticorupție Cluj au efectuat mai multe acte procedurale în vederea administrării probatoriului în cauză", au completat ofiţerii DGA.

Pădurarul va fi judecat la Tribunalul Cluj.