Peste 100 de oameni au rămas blocaţi în gara Valea Largă din judeţul Mureş după ce trenul cu care se deplasau s-a defectat.

Oamenii au sunat în zadar la CFR Călători, operatorii rugându-i să... aştepte.

Articolul continua dupa recomandari

"De la ora 10.00 am rămas blocaţi în gară. Sunt oameni cu copii, oameni care trebuie să ajungă la muncă. Ne-au spus să luăm alt tren, unul privat, şi să plătim alt bilet", a declarat o pasageră pentru Observator.

Pasagerii au povestit că un angajat al CFR le-a spus că îşi pot continua călătoria atunci când o altă locomotivă va ajunge în gara Valea Largă tocmai de la Bucureşti.

Peste 100 de oameni, blocati in gara Valea LargaVezi 2 imagini în Galerie

Peste 100 de oameni, blocaţi în gara Valea Largă

"Nu ne-a băgat nimeni în seamă de la CFR. Ne-au spus să aşteptăm pe banii noştri. Un angajat al CFR ne-a spus să aşteptăm trenul privat şi să plătim alt bilet. Cât despre returnarea banilor, nici nu se pune problema", a mai povestit pasagera.

După aproximativ două ore de stat în gară, oamenii s-au îmbulzit la trenul privat şi au plătit, din nou, bilet pentru a ajunge la destinaţie.