N-au primit moarta în biserică, la Bacău, pentru că era săracă. Bărbatul îi murise cu o zi înainte şi el îngropat la fel, cu slujbă în faţa lăcaşului de cult din sat. E povestea teribilă a unei familii nevoiaşe din Filipeşti, Bacău.

O fotografie şi un mesaj postat pe pagina de Facebook Luptăm pentru România au devenit virale. O femeie din satul Filipeşti, Bacău, a murit şi preotul a refuzat să îi primească sicriul în biserică, ţinând slujba afară, cu moarta pe scaun.

Articolul continua dupa recomandari

UPDATE: Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a transmis un comunicat de presă în care dezminte informaţiile care apar în postarea de pe Facebook.

"Luăm act cu regret de faptul că pe rețeaua de socializare a apărut o postare legată de o înmormântare din Parohia Filipești, Protopopiatul Onești, care a determinat comentarii răutăcioase din cauza dezinformării. Menționăm faptul că preotul paroh al Parohiei Filipești, deoarece a suferit o intervenție chirurgicală, a fost suplinit la cele două înmormântări din zilele de 5 și 6 ianuarie 2019 de preotul paroh al Parohiei Slobozia, Protopopiatul Onești.Serviciile religioase au fost organizate cu sprijinul comunității, înmormântările au fost oficiate la ora la care s-a stabilit și nu a fost perceput niciun onorariu, dat fiind faptul că amândoi decedații erau cazuri sociale cunoscute, fiind în atenția Bisericii și a comunității locale. Ne pare rău pentru faptul că se folosesc și astfel de momente pentru a denigra și dezinforma!", au precizat oficialii Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

"Creștină Ortodoxă moartă, ținută afară pe scaune pe motivul ca era săraca....😢😢😢
Decedata se numește, Maricica Spataru, este din satul Filipesti, jud Bacău și în urma cu doua zile soțul ei a avut parte de același refuz din partea conducerii parohiei pentru a fi primit în biserică..."

Sute de comentarii au însoţit fotografia şi postarea, unele dintre ele fiind ale oamenilor care au cunoscut familia. Soţul femeii, care fusese îngropat cu două zile înaintea ei, a avut parte de acelaşi tratament, sicriul fiind ţinut afară.

Sătenii spun că asta s-a întâmplat pentru că familia era una nevoiaşă şi nu a plătit taxa la biserică. Dar că nu preotul a luat decizia de a ţine moarta afară, ci o anume Tinca, femeia care vinde lumânări în biserică.