Un militar român care a participat la două misiuni în Afganistan îl contrazice pe ministrul Apărării, care în urmă cu două zile a asigurat că salariile în Armata Română nu scad. 

În câteva luni, bărbatul va ieşi la pensie cu drept integral, nu anticipat.

Articolul continua dupa recomandari

"În general, îmi place să-mi rezolv lucrurile în familie, însă de data aceasta m-am simţit şi furat şi scuipat.

Cel mai mult m-a deranjat minciuna propagată pe toate posturile de televiziune, iar acum nici măcar nu ies să încerce să repare. (...) Cred că toţi sunt de vină, începând de sus, care sunt direct responsabili, până jos, cei care au făcut simulări pe programe. 

De obicei, nu există o comandă şi un control fără să fie şi un feed-back. În momentul în care ei au ieşit peste tot şi au trâmbiţat că nu se micşorează salariile, că nu se fac ajustări decât în partea superioară, au făcut acele simulări ... foarte mulţi au reclamat aceste micşorări, dar ei ies şi susţin în continuare aceeaşi minciună", a declarat militarul sub protecţia anonimatului.

Potrivit cadrului MApN, sunt foarte mulţi militari care s-au trezit cu salariile diminuate. 

"Până luna trecută aveam un venit net lunar de 3.550 RON. Începând de luna aceasta, am 3.406 RON. Eu, în următoarele două luni de zile, îndeplinesc condiţiile să ies la pensie, cu drept integral, nu anticipat.

Nu mai pot cu minciuna şi cu hoţia. Eu mi-am făcut datoria faţă de ţară. Pot înţelege orice ţine de zona bunului simţ şi a adevărului. Dar nu pot tolera minciuna. 

Mai sunt colegi care au primit salarii diminuate. A fost o minciună, urmată de un act mişelesc", a mai spus revoltat militarul care activează în Armata Română din 1989 până astăzi.