O mămică din Tulcea a transmis un mesaj disperat pe facebook, după ce a stat cu coilul de doi ani bolnav, în spital, aşteptând ca cineva să îi spună ce are micuţul. Într-un final, după ore de aşteptare pe holuri, i s-a spus să îşi sune soţul ca să se ducă la spital la Constanţa.

"Stau pe scaunele spitalului de la ora 15. Îmi țin bebelușul de doar 2 ani în brațe simțindu-i respirația sacadată. Uneori îmi este și rușine să-l privesc când se uită la mine cu ochii lui mirați și parcă îl și aud cum mă întreabă: "de ce stăm mami?! Cheamă un doctor, eu nu sunt bine deloc". Merg din nou către asistente cu ochii aproape în lacrimi și din nou sunt trimisă pe scaun. 

Articolul continua dupa recomandari

Așteptăm ambulanța care nu mai vine. Sunt 5 copii cu vârste între 4 luni și 5 ani cărora le simt din vârful picioarelor până în creștetul capului temperatura, vărsăturile, durerile și tusea. Am primit de la UPU un diagnostic presupus dar nu am fost văzuți de nici un medic pediatru de abia ne-au împachetat pentru a ne reduce temperatura. Mă întreb dacă vom fi toți în aceeași ambulanță și mă apucă groaza la acest "drum al terorii" la care urmează să fim supuși. "Drumul terorii" se termină în "casa groazei" cu tot respectul față de cei de la Spitalul Muncipal Constanța. 

Îmi permit acum să folosesc această denumire întrucât ei sunt supra-aglomerați și mămicile dorm pe scaune sau pe scări chiar. De abia își pot susține cazurile lor cu această epidemie de gripă și noi suntem o povară, o povară întâmpinată uneori cu zâmbetul pe buze, alteori sarcastic: iar v-au trimis la noi?! . Înțeleg personalul și știu că nu este vina lor. Mă gândesc din nou la conducerea orașului nostru, la primari, consilieri, șef de spital și urc până la președinte. 

Îmi permit să îi înjur mintal de mii de ori pentru că au permis ca această situație să aibă loc și să continue, de ani de zile. Parlamentul nostru este preocupat să elibereze deținuți, salvarea copiilor nu este o prioritate pentru că de la regretatul doctor Burlea cu toții am fost uitați. Un oraș de care lumea își amintește în plin sezon turistic și în preajma alegerilor. 

Îmi strâng copilul în brațe vrând să îi iau toată durerea cu mâna timp în care o asistentă se îndreaptă spre noi, o văd de parcă ar fi salvarea noastră, un înger:
- mămico, sună-ți soțul și mergeți voi cu mașina la Constanța, ambulanța nu vine. Îmi dă biletul de trimitere și pleacă. 

Toate speranțele mele s-au transformat în cenușă și mă cuprinde disperarea. Am stat peste 4 ore doar ca să mi se spună să plec pe cont propriu. Vă întreb pe voi, cei care ne conduceți: PÂNĂ CÂND ACEST CHIN??? Azi și mâine și pentru totdeauna vă voi urâ din tot sufletul meu și pentru toate. Preferați să ne îngropați și nu să ne tratați. T.G. - tot o voce a mămici și pitici"