Imagini apocaliptice în Alba. Sudul judeţului a fost distrus de viituri. Cu o forţă incredibilă, puhoaiele au purtat zeci de maşini kilometri întregi. S-au lovit unele de alte ca nişte jucării, pe drumurile scufundate sub ape. 400 de case sunt inundate. În cele mai afectate localităţi, oamenii au fugit pe dealuri sau în păduri pentru a scăpa din calea puhoaielor. Zeci de persoane au rămas, însă, blocate în case şi au fost scoase pe geamuri de pompieri.

Au fost viituri de o violenţă pe care oamenii din Alba n-au mai văzut-o niciodată.

Articolul continua dupa recomandari

Codul portocaliu de inundaţii a adus puhoaie care au transformat străzile în râuri. 400 de case au fost inundate în localităţile Răchita, Pianu şi Săliştea.

”Tăiaţi pădurile, fir-aţi să fiţi!”, strigă o femeie.

Loviţi de forţa apei, localnicii s-au uitat neputincioşi cum zidurile caselor se prăbuşesc. Mulţi au fugit pentru a scăpa cu viaţă.

”Am avut un nepoţel mic, de 2 luni şi am sărit pe geam şi am fugit uite acolo, sus, într-un grajd. Acolo am stat cu el până aseară când s-a potolit ploaia”, povestește o localnică.

”Când am văzut că vine apa de acolo şi ne-a luat poarta, ne-a luat casa, ne-a luat podul, ne-a luat zidurile, ne-a luat 20 de metri de lemne. Ne-am suit în pod şi zbieram şi plângeam şi ne rugam la Dumnezeu în pod”, spune o altă localnică.

În comuna Pianu s-au strans 50 de litri pe metru pătrat în câteva ore. Apa de pe versanţi a măturat totul în cale. A lăsat în urmă sate devastate.

Au fost momente de panică şi pentru oamenii pe care viitura i-a prins pe drum. Cei care erau la volan şi-au abandonat maşinile.

Sâmbătă seară, în localităţile afectate răsunau sirenele pompierilor veniţi în ajutor. Au fost momente dramatice. Fiecare familie se asigura că toată lumea este în viaţă.

”Am stat în casă încuiată şi apa creştea şi m-au scos pompierii pe geam”, spune o locanică.

Kilometri întregi de drumuri judeţene au fost distruse de viitură. La fel şi podul care face accesul în comuna Răchita. Aici, autorităţile au vrut să evacueze 200 de oameni pe un drum forestier, însă localnicii au refuzat.

RAED ARAFAT, șeful DSU: Cel mai mare pericol este să se repete situaţia. Noi pentru asta am fi preferat să-i evacuăm din zonele respective.

La nivelul întregii ţări, inundaţiile au afectat peste 600 de case, în ultimele două zile, iar 300 de oameni au fost evacuaţi din calea apelor.