Evadat din curtea Tribunalului din Brescia, Marius Marmură era de negăsit. Autorităţile italiene îl căutau de zor pe român prin Brescia şi împrejurimi, iar el era deja la Milano.

Mistuit, probabil, de dorul iubitei sale, Marius nu a mai rezistat tentaţiei şi a sunat-o pe iubita sa, să vină să se întâlnească în gara din Milano. Însă, în locul fetei au venit carabinierii.

Articolul continua dupa recomandari

Evadatul Marius Marmură, capturat de carabinieri la Milano

Marius Marmură a evadat spectaculos din curtea Tribunalului din Brescia, după ce i-a rugat pe poliţiştii care îl păzeau să-l lase să fumeze o ţigară, înainte de a intra la audieri.

Aceştia l-au lăsat, convinşi că nu are unde să se ducă. Gardul care împrejmuieşte Tribunalul din Brescia este foarte înalt, însă paznicii nu au observat o maşină parcată lângă zid, care i-a permis românului să evadeze.

Într-un moment de neatenţie al poliţiştilor, Marius Marmură s-a urcat pe capota maşinii, apoi pe zid şi în final s-a făcut nevăzut. Poliţiştii au dat alarma, dar era prea târziu. Marius Marmură era liber ca pasărea cerului.

Căutari disperate pentru evadatul român Marius Marmură

Poliţiştii de la Penitenciar, care îl pierduseră, împreună cu poliţiştii locali şi carabinierii, au demarat o acţiune de căutare a românului. Toată Brescia a fost răscolită de poliţişti, dar şi zonele imediat invecinate.

Autorităţile italiene erau ferm convinse că românul nu avea cum să ajungă prea departe. Tutşi, se pare că Marius Marmură nu a pierdut timpul şi a reuşit să ajungă, numai el ştie cum, la Milano. Acolo a fost prins de carabinieri, în gara din Milano, aşteptându-şi iubita, informează giornaledibrescia.it.

Marius n-a mai rezistat şi a sunat-o pe iubita sa

Ajuns în gara din Milano, Marius Marmură a sunat-o pe iubita sa, să se întâlnească cu el. Românul i-a dat indicaţii fetei unde este şi cum poate să-l recunoască.

Însă, telefonul fetei era ascultat deja de poliţiştii italieni, iar în câteva minute, în locul fetei au sosit carabinierii şi l-au luat ca din oală pe Marius Marmură.

Românul a fost transportat imediat la închisoarea din San Vittore.

Marius Marmură avea emis pe numele său un mandat european de arestare pentru că se sustrăgea executării unei pedepse de 7 ani şi jumătate de închisoare pentru furt şi violenţe grave.

Românul fusese arestat pe 23 decembrie 2018 de carabineri, pe stradă, în timpul unei verificări de rutină.