Mama din Suceava care şi-a ucis trei nou-născuţi şi i-a îngropat avea discernământ. Femeia e acuzată de omor calificat, dar e liberă şi nu a fost nici secundă reţinută.

Medicii de la Secția de Psihiatrie Burdujeni a Spitalului Județean Suceava consideră faptul că Ana Pardău (37 de ani), din localitatea Poiana Negri, a avut discernământ în momentul în care și-a îngropat trei nou-născuți în ultimii doi ani în curtea casei. Femeia a fost internată, supusă unor investigații de specialitate și trimisă acasă.

Articolul continua dupa recomandari

Mama criminală trăieşte mai departe alături de soţ şi alţi trei copii, fără ca cineva să ia vreo măsură împotriva ei.

Femeia de 37 de ani, din Poiana Negri, acuzată că şi-a ucis trei copii, a fost pusă sub acuzare pentru omor calificat în cazul copilului pe care l-a ucis imediat după ce l-a născut, luna trecută, totodată urmărirea penală în cazul ei fiind extinsă în cazul celorlalţi doi bebeluşi morţi găsiţi îngropaţi în curtea casei sale.

Un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus miercuri punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de o inculpată, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţă în familie, raportată la infracţiunea de omor calificat (faptă săvârşită la data de 9 august 2019).

Anterior, femeia a avut calitatea de suspectă pentru săvârşirea unei infracţiuni de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (faptă comisă la data de 9 august 2019), după care urmărirea penală a fost extinsă, Ana Pardău dobândind calitatea de suspectă pentru alte două infracţiuni de ucidere sau vătămare a nou-născutului săvârşită de către mamă (fapte comise în luna iunie 2016, respectiv februarie 2018).

Luna trecută, femeia în vârstă de 37 de ani, mamă a trei copii, a născut un copil pe care l-a băgat într-un sac menajer pe care l-a legat. Copilul a murit, iar necropsia a arătat că nou-născutul a respirat, deci era viabil, fiind ucis.

În urma audierilor femeia, ingineră la o multinaţională, le-a spus poliţiştilor că şi-ar mai fi îngropat în curte în ultimii doi ani încă doi copii. Ana Pardău a indicat şi locurile din propria gospodărie unde şi-a îngropat ceilalţi doi nou-născuţi, iar săpăturile efectuate au confirmat totul.

Femeia are trei copii în vârstă de 6, 8 şi 10 ani. Ea a spus că după cei trei copii nu şi-a mai dorit şi alţii, astfel că ar fi ajuns la aceste fapte oribile, scrie Monitorul de Suceava.  

"La data de 9 august 2019, în timp ce se afla la domiciliul său din zona rurală a judeţului Suceava, o femeie în vârstă de 37 de ani a dat naştere, singură, neasistată de cadre medicale, unui nou-născut de sex masculin, căruia ulterior i-a suprimat viaţa şi pe care l-a ascuns. Anterior, suspecta şi-a ascuns sarcina faţă de toate persoanele care o cunoşteau. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.", se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.