Mai putea fi salvat marele fotbalist Ilie Balaci? Medicul Traian Magală, de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dolj, a declarat, în exclusivitate pentru Observator, cum a decurs intervenţia echipajului după ce au fost solicitaţi, prin apelul unic de urgenţă 112.

Medicul Traian Magală spune că echipajul de tip C2 (medic, asistent şi ambulanţier) care s-a deplasat la adresa dată de familia lui Ilie Balaci l-a găsit pe fostul mare fotbalist inconştient, în holul casei, cu faţa în sus.

Articolul continua dupa recomandari

"Apelul a fost primit duminică, la ora 9.39, şi m-am deplasat acolo. Nu ştiu dacă a mai fost un alt apel înainte. În acest apel, aparţinătorii ne-au anunţat că domnul Ilie Balaci este inconştient. Ne-am urcat în maşină, un echipaj de tip C2 (medic, asistent şi ambulanţier) şi ne-am deplasat în regim de urgenţă la solcitare, pe strada Bătrânilor.

În locaţie am găsit pacientul în hol, cu faţa în sus, i se făceau deja manevre de resuscitare din partea unei doctoriţe care lucrează la UPU Craiova. Am înţeles că era o vecină. Noi am adus tot echipamentul necesar resuscitării şi am început manevrele avansate. Adică, intubaţie, oxigeno-terapie, medicaţie specifică stopului cardio-respirator. 

Noi am sosit la 9.49 şi nu s-a solicitat un echipaj de competenţă superioară.

Medicul coordonator a luat decizia să se trimită un echipaj tip C1, adică SMURD (medic din UPU, asistent şi doi paramedici) în ideea că domnul Ilie Balaci ar fi suferit un infarct, iar pe maşina SMURD există medicaţie specifică trombolizei. Până la ora 10.25, când au sosit dânşii, încă susţineam resuscitarea", a declarat medicul de la SAJ Dolj.

A fost, într-adevăr, o intubaţie dificilă

Magală spune că medicul de SMRD i-a administrat lui Ilie Balaci o medicaţie specifică stopului cardio-respirator.

"Apoi noi am părăsit scena, lăsându-i pe ei să parcurgă etapele resuscitării.

În timpul manevrelor de resuscitare efectuate de noi, nu a fost niciun fel de îmbunătăţire a stării pacientului. Adică a fost linie izoelectrică.

Noi am încercat de două ori să-l intubăm. A fost, într-adevăr, o intubaţie dificilă.

Iniţial, am crezut că Ilie Balaci s-a înecat cu un corp străin. Am decis să încercăm intubaţia pe rând. Nu am reuşit. La a doua încercare, s-a reuşit cu o sondă de diametru mai mic. 

În momentul în care se face un stop cardio-respirator din cauza unui infarct, se consideră că este un cheag de sânge într-o arteră coronară, care trebuie topit. Pe ambulanţă, noi nu avem această medicaţie pentru că noi nu avem specialitatea respectivă. Noi suntem veniţi de pe specialitate medicină de familie. Facem, întra-adevăr, cursuri de atestat, dar pentru tromboliză noi nu avem medicaţia respectivă. Aceste medicamente sunt speciale SMURD-ului.

Eu ce pot să vă spun, este că intubaţia a fost dificilă. Pacientul era întins pe jos şi era din start o intubaţie dificilă. Noi ne-am culcat pe jos, pe burtă, sprijiniţi cu coatele pe pardoseală. Dacă era şoc anafilactic şi era un stop cardio-vascular prin edem laringian, nu se reuşea intubaţia.

Asta spune la carte. În timpul resuscitării, am aflat că Ilie Balaci ar fi sunat un medic pe care l-a întrebat ce să ia pentru că respiră greu. Asta ne-au spus aparţinătorii", a continuat Magală.

Mai putea fi salvat Ilie Balaci?

Medicul de la SAJ Dolj spune că Balaci ar mai fi avut o şansă dacă cineva ar fi început manevrele de resuscitare imediat ce a intrat în stopul cardio-respirator.

"Treaba stă în felul următor: în momentul în care inima se opreşte, nemaiavând sânge care să circule spre creier, atunci creierul are o perioadă de graţie de 2 sau 3 minute. 

Omul care e lângă noi trebuie să înceapă compresiunile toracice. Asta ar trebui să se înveţe de la grădiniţă. I s-a făcut omului rău, iei în considerare că poate fi un stop, şi te apuci să faci manevre de resuscitare, compresiuni toracice. Pentru că nu îi faci rău.

Dacă au trecut acele minute şi nu a fost nimeni lângă dânsul care să facă compresiuni toracice, starea de sănătate era prognostic agravat", a conchis Traian Magală.