Misiune cu scandal pe munte, după ce o turistă a alunecat într-o râpă, foarte aproape de o prăpastie. Din Buşteni au plecat şi jandarmii, şi salvamontiştii. Ultimii au renunţat la misiune acuzându-i pe jandarmi că nu respectă protocolul şi pun vieţi în pericol. În cele din urmă, turista a ajuns în siguranţă la baza muntelui.

Tânăra de 30 de ani a fost scoasă de jandarmii montani din râpa în care alunecase. Împreună cu o prietenă, a intrat pe un traseu interzis ce leagă Valea Caraiman de Platoul Bucegi. Pe o cărare îngustă, acoperită cu gheaţă.

Articolul continua dupa recomandari

PAUL SASU, șeful Jandarmeriei Buşteni: Este foarte periculos, este mult gheata, noi am folosit colţarii, ne bucuram că am scăpat cu bine. Da, e si risc de avalansa pe toate vaile de abrupte care duc spre Platoul Bucegi.

Apelul tinerelor la 112 a provocat un adevărat scandal între salvamontişti şi jandarmii montani. Şi unii, şi ceilalţi au plecat în misiune, deşi între cele două instituţii există un protocol care prevede clar că echipele Salvamont intervin când viaţa unei persoane este pusă în pericol.

CLAUDIU VASILESCU, salvamontist: Acolo e o poteca ingusta in care incap maximum 2 persoane, cu greu si cu mare atentie. Jandarmii s-au dus un pluton intreg, nu putem interveni atat de haotic. Aici e vorba de vieti omenesti si nu putem interveni ca pe strada, da-te mai incolo sa-mi faci si mie loc!

GHEORGHE HAIDUC, şef Salvamont Buşteni: Colegul meu este aici, nu o data viata lui a fost pusa in pericol, cazand pietre in urma colegilor nostri de la Jandarmerie, sau a cazut peste el.

Până la urmă, salvamontiştii au renunţat la misiune.

ANDREI DUMITRACHE, comandantul Detaşamentului de Jandarmi Sinaia: Din punctul nostru de vedere lucrurile au fost destul de bine delimitate, persoana nu a suferit vătămâri corporale, nu a avut starea de sănătate afectată. Era o misiune care revenea Jandarmeriei Montane.

Misiunea s-a terminat cu bine, iar turista care a căzut în râpă a fost salvată. În cazuri mai dificile, însă, spun salvamontiştii, e nevoie de experienţă şi echipamente performante.