Un jandarm din Dâmboviţa este cercetat penal, după ce şi-a bătut soţia chiar de Dragobete. Femeia a depus plângere împotriva soţului şi a obţinut un ordin de protecţie provizoriu.

Totul s-a întâmplat pe 24 februarie, în localitatea Gura Şuţii din judeţul Dâmboviţa.

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, angajat al Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Dâmboviţa, a bătut-o pe soţia lui şi a ameninţat-o cu moartea.

Femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 9 Poliţie Rurală Mătăsaru.

"La data de 25 februarie, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele unui bărbat din localitatea Gura Șuții. Acesta este bănuit că, în seara zilei de 24 februarie, pe fondul unor discuții în contradictoriu, și-ar fi lovit soția și ar fi amenințat-o. Cel în cauză este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie. La finalizarea cercetărilor se va propune soluție legală prin unitatea de parchet competentă", se arată într-un comunicat al IPJ Dâmbovița.