Ionuţ Nichifor a avut parte de un sfârşit cumplit, ucis de propria mamă, la Săveni, Botoşani. Băiatul de 17 ani era fotbalist, legitimat la AS Unirea Săveni, echipă antrenată de Valentin Livadariu.

Luni dimineaţă, o mamă şi-a înjunghiat fiul de 17 ani, apoi a încercat să îşi ia viaţa. S-a întâmplat la Săveni, în Botoşani.

Articolul continua dupa recomandari

Femeia a fost cea care a chemat Salvarea, însă băiatul nu a mai putut fi salvat.

Ionuţ Nichifor era fotbalist la AS Unirea Săveni

Ionuţ Nichifor era elev la Liceul Tehnologic "Petru Rareş" din Botoşani. Era un băiat liniştit, retras, nefiind adeptul distracţiilor şi anturajelor proaste. 

Din 2016, adolescentul juca la AS Unirea Săveni, echipă de fotbal antrenată de Valentin Livadariu. Acesta din urmă a declarat pentru botosaninews.ro că vestea morţii lui Ionuţ a venit ca un şoc pentru întreaga echipă.

"Era un băiat liniştit, nu se ţinea de distracţii, cum este tineretul de azi. El era mai tăcut, mai retras, aşa era firea lui, dar nu am avut niciodată probleme cu el. Era disciplinat", a spus Livadariu.

Daniela, sora lui Ionuţ, este dărâmată de durere. Fata de 19 ani este compătimită de prieteni şi apropiați, care i-au transmis pe Facebook zeci și zeci de mesaje de condoleanţe. 

Mama criminală din Săveni şi-a înjunghiat fiul sub ochii soţului

Mama lui Ionuţ a oferit o mărturie teribilă, de pe patul de spital unde a ajuns. 

"M-am certat cu soţul, cu toată lumea. Toată lumea a vrut să ne despartă şi să îmi ia copilul. Eu am vrut să iau copilul cu mine şi să murim amândoi. Eu am muncit pentru el şi eu l-am născut şi eu l-am făcut", a spus femeia în momentul în care a ajuns la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Mavromati.

Liliana Nichifor urmează să fie expertizată pentru a se vedea dacă dacă a avut discernământ la momentul săvârșirii faptei.