În fiecare an, numărăm morţii pe trecerile de cale ferată fără bariere. Iar promisiunile autorităţilor n-au salvat patru studente de 20 şi 21 de ani. Tinerele au murit pe loc, după ce maşina în care erau a fost lovită în plin de un tren de viteză, la ieşirea din localitatea Jibou. Şoferiţa, singura supravieţuitoare, luptă pentru viaţă într-un spital din Baia Mare. Cele patru prietene se întorceau spre casă de la festivitatea de absolvire a facultăţii. Poliţiştii cred că au forţat trecerea, dar sunt voci care spun că nici măcar semnalele luminoase de la trecerea de cale ferată nu funcţionau. Atenţie, urmează imagini şi informaţii cu un puternic impact emoţional.

Mădălina Pârja, Maria Şteţ, Claudia Barboş, Sara Pop au murit pe loc, în maşina zdrobită de un tren care circula cu 80 de kilometri pe oră.

Articolul continua dupa recomandari

Şoferiţa a accelerat în faţa trenului

Pe o trecere la nivel cu o cale ferată veche de zeci de ani. Nu erau bariere. Doar semnalele acustice şi luminoase pornite anunţau pericolul. Dintr-un motiv încă necunoscut, şoferiţa a accelerat în faţa garniturii. Maşina a fost găsită pe câmp, la fel şi trei dintre pasagere.

Doar şoferiţa a scăpat cu viaţă. Are leziuni grave la cap, dar e conştientă. Până acum, nu a putut explica ce s-a întâmplat. 

Accidentul a avut loc la ora 18, la finalul unei zile pline cu emoţii. Cele cinci prietene erau studente la Facultatea de Ştiinţe Economice din Baia Mare şi veneau de la ceremonia de absolvire  din Cluj. Urmau să-şi susţină lucrările de licenţă.

"E  foarte greu să ne adunăm acum. Suntem cu sufletele zdrobite pentru că ieri, înainte de tragedie, ne-am despărţit după festivitatea de absolvire cu mare bucurie", spune Monica Marian, Decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice.

"Sara urma să fie şefa promoţiei, căreia chiar i-am coordonat lucrarea de licenţă. Erau fete foarte liniştite, erau conştincioase, cu mult bun simţ", spune Prodecanul facultăţii, conf. dr. Ita Toader.

"Ele s-au deplasat pentru această festivitate. Au ales să o facă în mod personal, cu o maşină personală. Deplasarea de la centrul Universitar Nord Baia Mare s-a făcut şi organizat, cu un autocar", precizează Mirela Boţan, purtătorul de cuvânt al Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

N-ar fi trebuit să o ia pe pe acea şosea la întoarcerea spre casă, dar drumul obişnuit de la Cluj  spre Baia Mare este surpat în zona Pasului Mesteacăn.

Doliu în 4 familii din Maramureş

Cele patru prietene erau din Maramureş. În Sat-Şugatag, oamenii sunt şocaţi. Maria Şteţ ar fi împlinit chiar astăzi 21 de ani. Iar Mădălina Pârja îi promisese surorii ei mai mici că se vor întâlni. 

"Noi am fost două surori. Noi nu am mers nicăriei una fără alta. Hainele întotdeauna le-am purtat la fel. Nouă ne-a spus un bărbat de acolo, când am mers după ea la morgă, încă n-am adus-o, dar mami şi tati sunt acolo. Ne-a spus că nu mergea semnalul... Lumina", spune, plângând, sora Mădălinei.

Lipsa barierelor la trecerile de cale ferată

Accidentul pare tras la indigo cu cel din Bistriţa, din urmă cu aproape un an. Atunci, cinci tineri au pierit în mod asemănător. La o trecere de cale ferată prevăzută doar cu o cruce a Sfântului Andrei, un tren le-a izbit maşina. 

Tragedia a fost urmată de un val de promisiuni din partea autorităţilor. Fostul ministru al Transporturilor, Răzvan Cuc, anunţa modernizarea a zeci de treceri din toată ţara. 

Ce s-a schimbat de atunci? Nimic. Trecerea de la Viişoara arată şi acum la fel. A mai apărut încă o cruce, pe care sunt trecute numele celor cinci victime. 

Sunt zeci de familii îndoliate în toată ţara. Potrivit ultimelor cifre, România are aproape 3.500 de treceri la nivel cu cale ferată neprevăzute cu bariere. La fiecare tragedie, autorităţil fac promisiuni. Dar nimic nu se schimbă. Nu sunt bani, spun oficialii din Transporturi. 

"Costurile pot varia între o 100-250 de mii de euro pe o trecere, acest lucru incluzând şi refacerea căii de rulare cu sale elastice din cauciuc", explica, în 2017, Marius Chiperi, fost director CFR Infrastructură.

Dar responsabilitatea nu stă doar în mâinile statului. Sunt zeci de cazuri în care neatenţia oamenilor a dus la astfel de tragedii.