A fost alertă, azi-noapte, în București. Un incendiu izbucnit de la o sobă a lăsat două familii fără case. Unul dintre locatari a inhalat fum şi a fost transportat la spital, pentru îngrijiri medicale. Şi vecinii au intrat în panică, pentru că strada s-a umplut de fum. Cei mai mulţi dintre ei dormeau când au izbucnit flăcările.

Alarma s-a dat la puţin timp după miezul nopţii, pe o stradă din Voluntari. Focul a izbucnit într-una din case, de la o sobă şi s-a extins rapid şi la altă locuinţă, lipită de prima. Ambele familii au reuşit să iasă la timp.

Articolul continua dupa recomandari

Unul dintre locatari s-a intoxicat, iar medicii l-au transportat la spital. Şi ceilalţi oameni de pe stradă s-au speriat când s-au trezit într-un fum să-l tai cu cuţitul.

Acoperişurile celor două case au ars în întregime. Flăcările au provocat însă distrugeri şi în locuinţe.

Incendiul a fost stins după două ore.