Situaţie revoltătoare în Vâlcea unde ploile abundente, din ultima perioadă, au adus munţi de gunoaie de la groapa neconformă din Măldărăşti în grădinile oamenilor. O substanţă foarte periculoasă a invadat râurile din zonă şi e o adevărată bombă cu ceas pentru sănătatea localnicilor.

La doar câţiva kilometri de Horezu, dezastrul ecologic de la groapa de gunoi Măldărăşti a scăpat de sub control. Ploile au adus deşeurile toxice până la casele oamenilor.

Articolul continua dupa recomandari

Natalia Armăşelu are 76 de ani, iar anul trecut a fost diagnosticată cu astm bronşic. Spune că poluarea din zonă a îmbolnăvit-o. 

NATALIA ARMĂŞESCU, localnică:
E o apa mizeribilă, ca păcura. Dacă treci cu picioarele, faci eczeme de sus până jos. Noi nu mai putem trăi aici de mizerie. Suntem infectaţi total.

Oamenii îl acuză pe proprietar că i-a otrăvit ani de zile, cu bună ştiinţă, şi pe calea aerului şi pe calea apei. Pe lângă mirosul insuportabil şi vaporii emanaţi de deşeuri, depozitul generează şi un alt lichid periculos. 

Levigatul este un amestec de detergenţi, cianuri, nitriţi, metale grele şi alte substanţe toxice şi cancerigene care se adună la baza gropilor de gunoi. 

În lipsa unor bazine de colectare, substanţa ajunge în pânza freatică sau în apele de suprafaţă şi de acolo în apa potabilă, în hrana animalelor, în legume şi în fructe.

Mai mult, localnicii riscă să plătească tot ei pentru incompetenţa autorităţilor. Administratorul gropii de gunoi de la Măldăreşti a intrat în insolvenţă. Aşa că depozitul va trebui închis pe cheltuiala statului.

ION LUPULESCU, viceprimar comuna Măldărăşti:
Nu ne-a plătit impozitul pe 5 ani, niciun leu, i-am dat în judecată ca polueaza apa și ca ocupat terenul abuziv. Singura soluție, Ministerul Mediului să ne ajute. 

GRAŢIELA GAVRILESCU, ministrul Mediului:
S-au deschis niște dosare penale. eu nu știu ca cineva sa dea un semn sau control astfel încât aceasta societate sa nu fie lăsată sa intre în faliment.

Anul trecut, după ce depozitul a luat foc, patronul societăţii care deţine groapa s-a ales cu dosar penal pentru distrugere şi alte infracţiuni privind protecţia mediului. 

Cazul de la Măldăreşti nu e singular. Ţara noastră mai trebuie să închidă 54 de depozite de deşeuri neconforme. Riscăm amenzi de  peste 100 de mii de euro pe zi, după ce Comisia Europeană a dat statul român în judecată.