Un tânăr român de 43 de ani, tată a doi copii, şi un moldovean, au ajuns cu arsuri pe toată suprafaţa corpului, după ce au fost stropiţi cu oţel topit, la Oţelăriile Venete din zona industrială a oraşului Padova, Italia. 

Accidentul de muncă s-a produs duminică dimineţă, într-o hală a fabricii unde lucrau cei doi. 

Articolul continua dupa recomandari

Un uriaş recipient care conţinea aproape 100 de tone de oţel topit, având o temperatură de peste 1300 de grade, s-a prăbuşit de la o înălţime de trei metri, după cedarea podului rulant care-l susţinea. 

În afară de românul Marian Bratu şi cetăţeanul moldovean, care sunt în stare critică, au mai fost răniţi doi muncitori italieni, unul dintre ei fiind, de asemenea, în stare gravă. 

Revoltaţi, sindicaliştii italieni au organizat pentru astăzi o grevă de 24 de ore în toate uzinele firmei unde s-a produs accidentul. 

Sindicatul italian al metalurgiştilor a anunţat că, de mai multe ori, ceruse ca pe traseul podului rulant să nu se afle muncitori, în timp ce sunt deplasaţi recipienţii cu metal lichid. 

Între timp, carabinierii au deschis o anchetă în cazul accidentului.