Un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme s-a produs, noaptea trecută, pe Șoseaua Vestului din Ploiești. Şoferul vinovat de producerea accidentului este chiar fiul fostului boxer ploieștean Leonard Doroftei, care, potrivit martorilor, circula cu viteză excesivă. 

Un tânăr a ajuns la spital cu multiple traumatisme, iar patru autoturisme au fost distruse, după ce șoferul unui autoturism care circula cu viteză nu a observat la timp o mașină oprită la trecerea de pietoni și a spulberat-o. 

Articolul continua dupa recomandari

În urma coliziunii, cele două autoturisme au fost proiecte în alte două mașini. 

Martori la eveniment, citaţi de presa locală, susțin că șoferul vinovat de producerea accidentului este chiar fiul fostului boxer ploieștean Leonard Doroftei, care circula cu viteză excesivă. 

Doroftei Jr. se afla la volanul unu Mercedes care a fost avariat serios în urma impactului.

În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că fiul cel mic al lui Leonard Doroftei nu consumase băuturi alcoolice înainte să se urce la volan.

Tânărul care a ajuns la spital nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza leziunilor suferite, acestuia fiindu-i prelevate probe biologice. 

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele și împrejurările în care s-a produs accidentul.