O femeie din Argeş este acuzată că şi-ar fi ucis copilul nou-născut. Bebeluşul a fost găsit în depozitul firmei unde lucrează, la gunoi, într-o pungă. Medicii au confirmat cele mai negre suspiciuni: băieţelul s-a născut perfect sănătos, dar a murit asfixiat. Procurorii au cerut o expertiză psihiatrică înainte de a stabili dacă o reţin sau nu pe femeie.

Femeia, în vârstă de 35 de ani, mai are trei copii. Sâmbătă noaptea a adus pe lume încă un băieţel, în timp ce se afla la serviciu. Nici aici, nici acasă nu a ştiut nimeni că este însărcinată. Apropiaţii au observat schimbări, dar ea a negat.

Articolul continua dupa recomandari

După ce a născut, femeia ar fi pus bebeluşul într-o pungă şi l-ar fi aruncat, pur şi simplu, la gunoi.

De la serviciu, femeia a ajuns direct la secţia de poliţie după ce unul dintre colegi a descoperit trupul neînsufleţit al nou-născutului. La audieri, nu a recunoscut nimic. Se simţea însă foarte rău, iar poliţiştii au chemat salvarea.

După necropsie, medicii legişti au stabilit că bebelușul s-a născut viu.Poliţiştii din Argeş au deschis dosar penal. Femeia a fost externată din spital şi va fi evaluată de psihiatri. Aceştia trebuie să stabilească dacă a avut sau nu discernământ atunci când şi-a ucis pruncul.