Un incident şocant a avut loc într-un liceu din Harghita. Un elev de 16 ani s-a închis în toaleta unităţii de învăţământ şi a ameninţat că dă foc clădirii. Până să ajungă poliţiştii, directoarea şcolii a spart uşa pentru a ajunge la băiat. Iar autorităţile i-au găsit în buzunar şase cuţite.

Adolescentul a fost dus la spital şi e supravegheat de psihologi. Le-ar fi mărturisit că nu se poate adapta în noua clasă. Abia intrase la liceu. Atenţie, urmează imagini şi informaţii care vă pot afecta emoţional.

Articolul continua dupa recomandari

Era înainte de ora 8 când panica s-a instalat în liceul din Corbu. Elevul abia coborâse din microbuzul cu care făcea naveta. Nu a mai ajuns în sala de cursuri. Profesorii i-au auzit strigătele din toaleta în care s-a blocat. 

Mirela Laurenţiu, directoarea liceului: "Practic, nici nu am ştiut iniţial ce vrea să facă. Că vrea să se sinucidă, că vrea să dea foc şcolii, n-am ştiut lucrul acesta, dar am reuşit să comunicăm până la urmă cu el."

În timpul negocierilor, directoarea a reuşit să spargă uşa încăperii şi să-l liniştească pe adolescent. Abia atunci, a observat că este înarmat. Poliţiştii i-au găsit în buzunarul hainei şase cuţite. 

Gheorghe Filip, purtator de cuvant IPJ Harghita: "Din discuţiile purtate cu acesta, rezultă că principalele motive pentru care ar fi făcut acest gest ar fi pe de o parte dificultatea adaptării la trecerea de la şcoala generală la liceu, iar pe de altă parte dificultatea adaptării acestei unităţi de învăţământ."

Nimeni nu l-a putut împiedica. Deşi, teoretic, liceul are un psiholog, nu se ştie dacă acesta a discutat cu elevul. Trăia o dramă profundă de câţiva ani. Locuia împreună cu bunica, prea bătrână să-l poată îngriji. Iar părinţii lui, plecaţi în străinătate, divorţaseră anul trecut.

Keren Rosner, psiholog: "Forma lui de revoltă şi premeditarea lui arată că era într-o perioadă lungă de suferinţă. Nimeni nu a fost alături de el să îl ajute şi nu l-a înţeles nimeni. Un copil probabil fie singuratic, fie rebel."

Elevul a fost iniţial transportat la spitalul din Topliţa, iar ulterior a fost transferat la Târgu Mureş, unde psihologi specializaţi pe traumele minorilor vor discuta cu el.  

În România, nu există cifre oficiale privind numărul de copii care au părinţii plecaţi în străinătate, pentru că mulţi dintre ei nu anunţă autorităţile. Însă, potrivit estimărilor, ar fi peste 200 de mii.