Folclorul românesc este de astăzi mai sărac. Dumitru Fărcaş, artistul care a fascinat generaţii cu taragotul său fermecat, s-a stins la vârsta de 80 de ani, în urma unui infarct. A murit în timpul nopţii, la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, acolo unde în urmă cu două săptămâni a suferit o intervenţie chirurgicală.

Pentru români, Dumitru Farcaş era o legendă a taragotului. Prietenii îi spuneau simplu - Mitru.

Articolul continua dupa recomandari

Aurel Tămaş, interpret de muzică populară:

Anul asta chiar am glumit un pic cu el. "Mitre, când o să treci şi tu peste centenarul tău, că pe al ţării îl petrecem la Alba-Iulia, poate te gândeşti şi tu să te duci în lumea celor fără riduri."

Artistul s-a stins în somn. Suferea de probleme cardiace şi era internat de ceva vreme la Institutul Inimii din Cluj-Napoca. 

Dorina Grad, intepretă de muzică populară:
Era un om fără vârstă. Nu era obosit. Tot timpul cânta şi cânta mult şi recita.

Doinele, dar şi vorbele sale despre dragostea de ţară, făceau să vibreze sufletele românilor. 
Era invitat la toate evenimentele armatei.

Ioan Dordoi, interpret de muzică populară
Generalii se ridicau în picioare şi îl aplaudau. Ce să mai vorbim de ceilalţi care eram acolo. 

Taragotul îl însoţea de mai bine de 60 de ani peste tot în lume. În 2014, a rămas fără el. I-a fost furat dintr-o maşină parcată în faţa Ateneului Român. Instrumentul, vechi de 100 de ani, a fost recuperat câteva zile mai târziu. Fusese lăsat pe o bancă în parc de un bărbat.

Maestrul i-a iertat pe hoţi. Era în firea lui, maramureşean crescut într-o familie de artişti. Bunicul, tatăl și cei doi frați mai mari au cântat la fluier.

Dumitru Farcaş era căsătorit şi avea o fiică în Canada. Trupul neînsufleţit va fi depus mâine, la ora 14, la Casa de Cultură a studenţilor din Cluj, acolo unde este o sală care îi poartă numele. Va fi înmomântat în satul natal, chiar în curtea părintească, aşa cum i-a fost dorinţa.