Două cutremure s-au produs, în această dimineaţă, în România, la interval de patru ore.

Primul a avut loc la ora 01:18, în județul Buzău, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit seismologilor, a avut magnitudinea 2,6 grade pe scara Richter şi s-a produs la o adâncime de 133 de kilometri.

Al doilea cutremur s-a produs patru ore mai târziu, tot în Buzău. A avut loc la ora 5.32, la doar 18 kilometri adâncimea. Magnitudinea a fost de 2,5 grade pe scara Richter.

Cel mai puternic cutremur de la începutul acestui an s-a produs în 25 aprilie. Seismul a avut magnitudinea 4,6 şi s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: Covasna (12 kilometri), Întorsura Buzăului (25 de kilometri, Târgu Secuiesc (27 de kilometri), Nehoiu (35 de kilometri) şi Sfîntu Gheorghe (52 de kilometri).

În 26 aprilie, a avut loc un nou cutremur, cu magnitudinea 3,5, în judeţul Buzău.