Judecătoria Sectorului 1 a emis sentinţă de condamnare la 2 ani şi 2 luni de închisoare pentru  Cristian Boureanu, în dosarul în care acesta este acuzat de ultraj.

Condamnarea este cu suspendare. Laura Dincă, iubita lui Boureanu, a fost achitată pentru mărturie mincinoasă.

Articolul continua dupa recomandari

Buoreanu este obligat să plătească şi 7.000 euro daune morale catre Ovidiu Andrei, poliţistul pe care l-a lovit cu genunchiul. De asemenea, Boureanu este obligat să plătească şi 240.000 de lei către spital.

Reamintim că în 9 iunie, în jurul orei 01:30, Cristian Boureanu, aflat pe locul din dreapta-faţă într-un autoturism oprit în trafic în zona Piaţa Charles de Gaulle de către un echipaj de poliţie rutieră, a devenit violent la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliţie.

Boureanu l-a ameninţat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stângă, i-a rupt cămaşa uniformei de serviciu şi l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni care pot necesita 15-20  zile de îngrijiri medicale. De asemenea, fostul deputat i-a amenintat pe cei doi poliţişti din echipa.