Ieri, Cristi Borcea s-a bucurat de primele momente de libertate, după ce a petrecut aproape patru ani și jumătate după gratii.

După a fost eliberat condiţionat, Borcea a mers să-și viziteze băiețelul în vârstă de doar doi ani, pe Milan, pe care îl are împreună cu Valentina Pelinel.

Articolul continua dupa recomandari

Apoi, fostul acționar al lui Dinamo a decis că dorește să-și înceapă viața de om liber într-un club din Capitală, pe care îl deţine.

Aseară, Cristi Borcea a petrecut în clubul lui din Crângași, alături de familie și de prietenii apropiați. 

"Ţi-e dor când stai atâta timp departe de cei apropiaţi. Sărbătorile sunt cumplite în penitenciar", spune fostul acţionar al lui Dinamo.

Lipită de el a stat şi iubita sa Valentina Pelinel, cea care i-a dăruit al şaptelea copil. 

Mai emoţionată ca niciodată, Valentina Pelinel a povestit cât de greu i-a fost în perioada în care Cristian Borcea a fost închis. 

"Am aşteptat foarte mult, sunt totuşi 4 ani şi 4 luni. Ciar s-a întâmplat şi a venit lângă noi, e acasă. Noi l-am susţinut, i-am ridicat întotdeauna moralul. Toată familia a fost unită, toţi i-am fost alături. Îl iubim, şi eu şi copiii", spune Valentina.

Cristi Borcea a făcut trei cereri de eliberare condiţionată. Şi tot de atâtea ori, magistraţii le-au respins. A patra cerere a fost însă cu noroc. Borcea a fost condamnat la 6 ani şi 4 luni de închisoare în Dosarul Transferurilor alături de Ioan şi Victor Becali, George Copos, Gică Popescu, Mihai Stoica, Gigi Neţoiu şi Jean Pădureanu. 

În acest dosar, toţi ceilalţi au fost eliberaţi condiţionat, iar Jean Pădureanu a decedat după ce a ieşit din penitenciar.