UPDATE: O a patra victimă a atacului nebun de la Săpoca a murit, după ce a fost lovită sălbatic cu stativul pentru perfuzii. Medicii nu au reuşit să o resusciteze.

__________________________________________________________

Articolul continua dupa recomandari

Criminalul de la spitalul Săpoca a ucis patru oameni cu un stativ pentru perfuzii. El a intrat în două saloane şi a lăsat în urma lui un adevărat masacru. Sunt alţi nouă oameni răniţi, trei în comă.

Un pacient de la Spitalul de Neuropsihiatrie şi Măsuri pentru Siguranţă Săpoca, judeţul Buzău, a omorât patru pacienţi şi i-a rănit grav pe alţii după ce a intrat în două saloane cu un stativ de perfuzie şi i-a lovit în cap. Loviturile au fost atât de puternice încât le-ar fi zdrobit capetele.

Trei dintre cele zece victime rănite în atacul de la Spitalul de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău, sunt în comă. Opt dintre pacienţii răniţi au peste 60 de ani.

Potrivit medicului Adrian Zoican de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, trei dintre cele nouă victime aduse duminică dimineaţă sunt în comă, cu traumatisme severe la cap.

Ceilalţi şaste răniţi au, de asemenea, leziuni la cap.

Medicii buzieni iau în calcul transferarea victimelor la spitale din Bucureşti, întrucât Spitalul Judeţean nu dispune de medici neurochirugi şi de o secţie cu astfel de specializare.

Toţi răniţii sunt persoane de peste 60 de ani, una singură având sub această vârstă.

Victimele au probleme psihice, în general demenţă, ceea ce le-a împiedicat să reacţioneze în momentul atacului.