Un copil de numai un an şi opt luni dintr-o comună din Dâmboviţa se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce s-a rănit cu lama unui cuţit. Micuţul ar fi fost lăsat nesupravegheat în curte, de către părinţi, în momentul accidentului. Băieţelul a fost adus cu ambulanţa în stare gravă la spitalul din Târgovişte, iar de acolo, medicii au decis să-l transfere de urgenţă la Bucureşti. Părinţii vor intra în vizorul autorităţilor, care ar putea decide şi soarta celorlalţi doi copii ai familiei.

Părinţii celor trei copii nu erau lângă cel mic, când s-a întâmplat accidentul. Mezinul de doar un an şi opt luni s-ar fi jucat nesupravegheat prin curte.

Articolul continua dupa recomandari

"M-am dus să iau lemne şi mi s-a întâmplat un necaz mare. Am băgat cuţitele repede, am făcut mâncare şi mi s-a întâmplat un necaz mare" a spus mama copilului. 

Părinţii au sunat la 112, dar nu şi-au dat seama de starea critică a copilului. Medicii l-au stabilizat pe cel mic şi l-au dus la spitalul din Târgovişte. Acolo însă au decis să-l transfere în Capitală pentru investigaţii amănunţite.

Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz. Cercetări vor face şi cei de la Protecţia Copilului, iar părinţii riscă acum să fie decăzuţi din drepturi.