Doi copii din Valu lui Traian, Constanţa, au suferit arsuri grave şi sunt în stare critică, după ce soba în care încercau să facă focul le-a explodat în față.

Copiii au încercat să facă focul, au aruncat un spray, iar în acel moment soba a explodat.

Articolul continua dupa recomandari

Incidentul a avut loc în această noaptea, în jurul orei 1.00, într-un imobil de pe strada Floarea Soarelui din localitatea Valu lui Traian. judeţul Constanţa.

“Am fost solicitați în localitatea Valu lui Traian pentru doi copii de 7 și 14 ani care încercând să facă focul în sobă, cu benzină, le-a explodat focul în față. Ei prezintă arsuri de căi aeriene. Le-a fost acordat primul ajutor, au fost intubați și transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța”, a precizat dr. Claudia Tatarici de la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța. 

Medicii de la Constanța au constatat că starea copiilor este gravă, așa că au decis transportul lor la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.