Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei condusă de Florin Iordache a eliminat, luni, din sfera infracţiunii de abuz în serviciu elaborarea, emiterea sau aprobarea actelor normative de către Parlament şi Guvern.

Astfel, la propunerea PSD, a fost adoptat un amendament conform căruia alineatul 3 al articolului 297 (privind abuzul în serviciu) stabileşte: ”Dispozitivele alineatelor (1) şi (2) nu se aplică în cazul elaborării, emiterii sau aprobării actelor adoptate de Parlament sau Guvern”.

Articolul continua dupa recomandari

Amendamentul PSD a fost aprobat cu 13 voturi "pentru", 7 voturi "împotrivă" şi o abţinere.

Comisia specială pentru modificarea legilor justiţiei, condusă de deputatul PSD Florin Iordache, a adoptat, luni, modificarea articolului 297 din Codul penal cu privire la infracţiunea de abuz în serviciu, astfel că infracţiunea nu se pedepseşte dacă prejudiciul este până în salariul minim brut pe economie - 1.900 de lei. În plus, se consideră abuz în serviciu dacă scopul este de a obţine foloase materiale necuvenite pentru sine, soţ sau rude până la gradul II. În timpul dezbaterilor, deputatul PSD Oana Florea a propus abrogarea infraţiunii de abuz în serviciu.

Sursă: News.ro