Pentru că microbuzul avea probleme la sistemul de încălzire, un şofer din Vatra Dornei a căutat o soluţie prin care călătorii să nu îngheţe de frig. Şi a găsit: o butelie aprinsă în interiorul microbuzului, cu o mătură sub ea. 

Nemulţumiţi de creaţia bărbatului şi de faptul că oricând se putea produce o nenorocire, având în  vedere că în imediata apropiere a focului se aflau mai multe materiale textile, călătorii au filmat improvizaţia cu pricina.

Articolul continua dupa recomandari

În înregistrarea publicată de ziardesuceava.ro se vede cum butelia este aşezată între scaunul șoferului și cel al pasagerului, sub ea fiind pusă o mătură, ca să stea dreaptă.

Contactat de jurnaliştii locali, administratorul firmei de transport călători a declarat că, într-adevăr, două microbuze de ale sale au probleme cu sistemul de încălzire, dar respectivele aparate de încălzire suplimentare se află la reparat. 

Omul a precizat că nu știa despre creația angajatului său şi că va lua măsuri. De cealaltă parte, şoferul spune că a ţinut butelia aprinsă doar dimineața, înainte de a porni la drum.