Accident mai puţin obişnuit într-o localitate din Teleorman. Un biciclist a fost accidentat de o ambulanţă aflată în misiune. Iar martorii spun că, de fapt, bărbatul a fost cel care a intrat în calea autospecialei. Tot el a fost şi cel care a ieşit mai "şifonat" din coliziune. A ajuns la spital cu un traumatism cranio-cerebral.

Potrivit martorilor, bărbatul pedala haotic pe şosea. În momentul în care a ajuns în dreptul ambulanţei, care circula pe contrasens, s-a dezechilibrat şi a fost acroşat de maşină.

Articolul continua dupa recomandari

Ambulanţa se deplasa la o intervenţie şi, în momentul accidentului, nu avea pacient la bord. Personalul medical i-a acordat biciclistului primele îngrijiri, apoi a chemat o altă salvare, care să-l ducă la spital.

În urma incidentului, a fost solicitată şi o a treia ambulanţă. Aceasta a preluat apelul de urgenţă la care se deplasa iniţial autospeciala implicată în accident. O femeie de 80 de ani acuza dureri abdominale şi aştepta ajutorul medicilor.