Bebeluşul de 8 luni din Galaţi, strangulat de propria mamă, a murit în duminică dimineaţă, la spital. Femeia în vârstă de 35 de ani este internată la o clinică de Psihiatrie, în timp ce anchetatorii află noi informaţii. Potrivit unor surse, părinţii ar fi aflat că băieţelul este bolnav, iar mama ar fi căzut de atunci în depresie. O afecţiune care, în România, este încă tabu. 75% dintre femei nu sunt diagnosticate niciodată. Iar în lipsa unui tratament, efectele pot fi extrem de periculoase.

Eduard a fost luat în comă de lângă mama care, într-un moment de rătăcire, a decis să-i ia viaţa.

Articolul continua dupa recomandari

Medicii au reuşit să-l aducă la viaţă, dar doar pentru scurt timp. Duminică, bebeluşul s-a stins pe patul de spital.

”Chiar cu o săptămână în urmă m-am întâlnit cu mama, cobora cu copilaşul pe scări şi am vorbit cu ea. Mi-a spus ”merg la aer cu copilul”. Cu cel mic era în braţe.

Potrivit unor surse din anchetă, copilul se îmbolnăvise imediat după naştere, iar din acest motiv tânăra mamă de 35 de ani ar fi dezvoltat o formă gravă de depresie. Apropiaţii spun însă că, de o perioadă, nu îşi mai lua tratamentul.

CIPRIAN GROZA, director adjunct la Protecția Copilului Galați: Se derulează o anchetă. Familia va fi luată şi consiliată psihologic, îi vom oferi acest suport. Tatăl şi-a asumat creşterea celuilalt copil în continuare, vom vedea dacă este şi în stare.

Depresia după naştere afectează una din nouă femei şi apare în primele 12 săptămâni. Prima fază este denumită de specialişti "baby blues" şi e caracterizată de simptome mai uşoare de tristeţe, anxietate şi lipsă de energie. Fără un sprijin constant din partea familiei, afecţiunea se poate agrava.

MONA CIUREZU, psiholog: E foarte importantă percepţia mamei, cât de bine se simte ea în a avea grijă de bebeluş, pentru că dacă bebeluşul plânge şi ea are anumite vulnerabilităţi cognitive care îi spun că eu nu sunt o mamă suficient de bună, de aici cumva poate să fie un drum spre despresie.

De multe ori însă, mamele nu conştientizează şi nici nu acceptă că trec printr-o astfel de tuburare. Aşa se face că 75 la sută dintre femei nu sunt diagnosticate niciodată. Multe trăiesc cu boala ani la rând şi transferă starea de nefericire şi asupra copilului.

Mama care şi-a ucis copilul riscă ani grei de închisoare. Poliţiştii fac cercetări pentru omor şi aşteaptă verdicul medicilor psihiatri.