Concluzie şocantă în cazul copilaşului de 1 an şi jumătate care a murit joi, 16 mai, la Botoşani, după ce a început să se simtă rău. Se pare că bebeluşul înghiţise popcorn.

Nenorocirea s-a petrecut în comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, acolo unde copilaşul locuia împreună cu mama şi surioara lui 3 ani, tatăl fiind plecat la muncă în străinătate.

Articolul continua dupa recomandari

Zilele trecute, femeia a sunat disperată la 112 după ce copilul de 1 an şi jumătate a început să se simtă rău. Echipajul de prim-ajutor sosit la faţa locului l-au găsit pe bebeluș în stop-cardiorespirator

În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viaţa, copilul nu a supraviețuit. 

Bebeluş mort după ce a mâncat popcorn

Cazul a ajuns în atenția reprezentanților Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Botoșani. S-a demarat o anchetă şi, în urma necropsiei, s-a stabilit că micuţul "s-a înecat cu un grăunte de la popcorn, grăunte care în timp i-a perforat plămânul".

„Potrivit informațiilor pe care le avem la această oră prezentate de colegii mei într-o scurtă informare, a rezultat faptul că acest copil a decedat din cauza faptului că s-a înecat cu un grăunte de la popcorn, grăunte care în timp i-a perforat plămânul, fapt care a fost constatat la necropsie. Copilul a fost înmormântat pe 20 mai 2019, iar mama acestuia este momentan cercetată de către poliție”, a declarat pentru botosaneanul.ro Alexandru Colbu, purtător de cuvânt DGASPC.

Cazul este cercetat de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, care vor stabili cine se face vinovat pentru moartea micuțului.