O bătrână a ajuns la spital după ce a fost lovită de un autoturism BMW care megea cu spatele, pe un trotuar din municipiul Botoşani.

Femeia, în vârstă de 85 de ani, a fost pusă la pământ într-o clipită.

Articolul continua dupa recomandari

Când a realizat ce a făcut şoferul ar fi vrut inițial să-i acorde primul ajutor bătrânei, însă martorii spun că în maşină, alături de şofer, se mai aflau o tânără care i-a cerut să plece imediat.

Bătrâna a căzut pe asfalt, lovindu-se puternic cu capul de o bordură, astfel că la faţa locului a fost dirijat un echipaj cu medic de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă (SJA), care i-a acordat îngrijiri, după care a transportat-o la spital.

„Pacienta a suferit un traumatism cranio cerebral, cu un hematom voluminos în regiunea occipitală, traumatism coloană cervicală şi dorso lombară. A fost stabilizată, după care transportată la Urgenţe”, a precizat Cristian Simionescu, medic primar în cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii au început imediat căutările pentru a da de şoferul fugar, acesta fiind identificat la câteva ore după incident. Acesta are 23 de ani şi s-a ales cu dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. De asemenea poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul