Un bărbat în vârstă de 65 de ani din localitatea Aninoasa, judeţul Gprj a fost bătut cu bestialitate de un vecin, un tânăr de doar 25 de ani, în plină stradă. Bătrânul a ajuns în stare foarte gravă la spital, unde se zbate între viaţă şi moarte.

Victima a fost lovită cu pumnii şi picioarele de tânărul de 25 de ani, după ce i-ar fi luat apărarea fiului său care avusese un conflict cu agresorul.

Articolul continua dupa recomandari

Suspectul a fost reţinut de poliţie şi apoi arestat preventiv, sub acuzaţia de tentativă de omor.

„Inculpatul în vârstă de 25 de ani este cercetat pentru faptul că, în seara zilei de 20 iulie 2018, în jurul orelor 23.00, în timp ce se aflau pe drumul comunal DC Costeşti, din comuna Aninoasa, județul Gorj, pe fondul unui conflict verbal avut anterior cu fiul persoanei vătămate, dar şi al consumului de alcool, a aplicat persoanei vătămate, în vârstă de 65 de ani, în mod repetat, lovituri puternice la nivelul capului şi toracelui, zone vitale ale corpului, folosindu-se de pumni şi picioare şi posibil alte obiecte dure, lovituri în urma cărora persoana vătămată a suferit leziuni traumatice grave care i-au pus în primejdie viaţa, fracturi costale multiple cu volet costal şi pneumotorax extins cervico-toraco-abdominal, care au determinat insuficienţă respiratorie acută cu necesitate de drenaj pleural bilateral şi protezare urgentă prin intubaţie orotraheală cu ventilaţie mecanică, leziuni în urma cărora numai datorită intervenţiei medico-chirurgicale efectuate în timp util nu a intervenit decesul. Ancheta continuă, fiind efectuată de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, cu sprijinul organelor de poliţie judiciară, pentru stabilirea adevărului şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de săvârşirea de infracţiuni, urmând ca în cauză să fie dispuse în continuare măsurile legale, care se impun”, a declarat Cristina Ciobanu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Sursă: gorj-domino.ro