Avocatul Poporului cere explicaţii Ministerului Sănătăţii în cazul italianului Matteo Politi, falsul medic acuzat că a făcut operaţii în mai multe clinici private din România deşi nu avea acest drept, sesizarea vizând posibila încălcare a dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul lui Matteo Politi, privind o posibilă încălcare a dreptului la ocrotirea sănătăţii.

Articolul continua dupa recomandari

"Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu cu privire la cazul unui cetăţean italian, care a exercitat profesia de medic în România, fără studii de specialitate. Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a art. 34 şi a art. 52 din Constituţie, privind dreptul la ocrotirea sănătăţii, respectiv dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică", se arată într-un comunicat de presă transmis de instituţie.

Avocatul Poporului anunţă că se vor face demersuri la Ministerul Sănătăţii şi la Direcţia de Sănătate Publică a municipiului Bucureşti

Falsul chirurg Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici private din România, a fost reţinut miercuri seară, iar joi a fost dus la Parchet, unde se va decide dacă va fi cerută arestarea lui, fiind suspectat de înşelăciune.

Avocatul lui Politi a susţinut că diploma sa de absolvent al Universităţii de Medicină din Priştina este atestată de Ministerul Educaţiei.