După o operaţie extrem de riscantă, de peste patru ore, atleta Adelina Gavrilă a reuşit să-l aducă pe lume pe cel mai nou membru al familiei, un băieţel căruia i-a pus numele Igor. Starea sportivei este stabila, asta după ce medicii de la clinica în care a fost operată au reuşit să-i dezlipească placenta de organele interne.

Adelina a ieşit învingătoare, după o luptă grea.

Articolul continua dupa recomandari

Patru ore a durat operaţia, iar rezultatul a fost un miracol: un băieţel de aproape două kilograme şi jumătate şi o mamă salvată de la moarte.

Practic, echipa a reuşit să-i desprindă placenta care era fixată pe o parte din organele interne. Afecţiunea este una extrem de rară de aceea a fost nevoie de şapte medici: 3 obstetricieni, un medic de chirurgie generală, un urolog şi încă doi specialişti în anestezie şi terapie intensivă.

Va fi prima întâlnire între Adelina şi Igor, aşa cum l-a numit pe băiat. Cei doi vor mai sta în jur de o săptămână în spital.

Apropiaţii sportivei au aflat vestea cea mare şi au şi postat deja pe reţelele de socializare.

Nu au uitat să le mulţumească celor care au donat sânge pentru Adelina. Şi nu au fost puţini, chiar dacă medicii au reuşit astăzi să facă operaţia cu numai patru pungi de sânge.

Luni, ruigbiştii de la CSM Bucureşti şi juniorii de la Steaua au venit şi ei la centrul de transfuzii.

Şi echipa de rugby CSM Baia Mare a donat sânge pentru Adelina. Au fost în total 37 de sportiv cărora li s-ai alăturat şi sute de fani ai atletei.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook