Angajări MAPN 2018: Armata Română caută voluntari și a scos la concurs 3.400 de posturi cu jumătate de normă. Oricine poate să devină rezervist voluntar. Vor lucra doar 15 zile pe an, dar lună de lună vor fi recompensaţi financiar. Criteriul cel mai important e să nu le fie frică să ţină o armă în mână.

Cei care primesc ordinele sunt tineri care nu au făcut nicio zi de armată, dar vor să devină rezervişti-voluntari ai Ministerului Apărării Naţionale.

Articolul continua dupa recomandari

Voluntarii ar câştiga 200 de lei lună de lună şi nu ar trebui să muncească decât 15 zile pe an pentru MApN. Ca atare, îşi pot păstra şi actualele locuri de muncă.

Candidaţii au acceptat ca pentru o oră să simtă pe propria piele cum ar arăta cele 15 zile de muncă anuală. Li s-a explicat şi că şefii de la actualele locuri de muncă vor fi obligaţi prin lege să îi invoiască pentru a participa la exerciţii.

Şi anul trecut au fost scoase 3400 de posturi la concurs, dar doar 200 au fost ocupate.

Singurul mare dezavantaj ar fi că primii care vor pleca la luptă în cazul unui război sunt chiar rezerviştii voluntari. De asta armata accentuează partea financiară.

Cele 3400 de posturi de rezervist-voluntar sunt considerate un job part-time. Adică, voluntarii primesc bani din două direcţii: de la angajator şi indemnizaţia de 200 de lei de la MAPN. Termenul pentru candidați este 8 Iunie.