Ministerul Afacerilor Externe anunţă că până la acestă oră nu există informaţii care să arate că printre victimele incidentului din Toronto, unde o camionetă a intrat în mulţime, s-ar afla şi cetăţeni români.

"Ministerul Afacerilor Externe face verificări în acest caz. Momentan, nu există informaţii care să indice că printre victime s-ar afla şi cetăţeni români", transmite MAE. 

Articolul continua dupa recomandari

Reamintim că 9 persoane au murit şi 16 au fost rănite rănite, după ce o furgonetă a intrat în mulţime, ieri, într-o intersecţie importantă de la periferia oraşului Toronto.

La scurt timp după atac, poliţia l-a reţinut pe şoferul furgonetei.

Este încă neclar dacă incidentul a fost un act deliberat sau un accident rutier.

Premierul canadian Justin Trudeau a anunţat o anchetă.

”Culegem în continuare informaţii şi imediat ce putem vom împărtăşi mai multe informaţii cu canadienii”, a declarat Trudeau pentru presă la aproximativ o oră după aflarea veştii incidentului.