O acumulare de gaz a avut efectul unei bombe, luni seară, în judeţul Bihor. Explozia, urmată de un incendiu, aproape că a spulberat o hală în care erau încărcate butelii de aragaz. Suflul puternic a rănit mai mulţi muncitori. În noapte, s-a declanşat alerta de cod roşu.

Clipe dramatice au fost surprinse imediat după explozia puternică. Şapte din cei zece muncitori, care lucrau în tura de noapte, au fost răniţi. Strânse în jurul ambulanţelor, rudele încercau să afle veşti despre starea lor. 

Articolul continua dupa recomandari

Costel Andru, victimă: Nu ştim nici noi. Ne-a luat aşa, prin surprindere. Eram pe hală, dintr-o dată am văzut foc.

Muncitorii încărcau butelii când încăperea în care se aflau a sărit în aer. Una dintre victime a fost aruncată de suflul deflagraţiei la câţiva metri distanţă.

MARIUS ROTAR, inspector şef ITM Bihor: Din primele verificări, se pare că a fost vorba de o acumulare de gaz lichefiat care încă nu ştim sub o formă sau alta, a declanşat o explozie. Nu este obligatoriu să existe o flacără sau un foc deschis.

Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie. 18 ambulanţe au gonit spre staţia din Ştei, iar la Spitalul Judeţean din Oradea, medicii au fost chemaţi de acasă. 

Patru dintre victime au suferit arsuri grave, la nivelul căilor respiratorii. Urmează ore critice, spun medicii. Printre cei răniţi sunt şi doi fraţi care au rămas de curând fără tată. 

Hadrian Borcea, şef UPU-SMURD Bihor: Arsurile de căi aeriene, la unii sunt mai uşoare, la alţii mai serioase, dar la niciunul nu se pune problema transferului în altă parte.

Staţia de îmbuteliere a gazului avea autorizaţie ISU privind securitatea la incendiu. Printre ruine, pompierii cauză probe pentru a stabili cauza exploziei. 

Procurorii au deschis un dosar penal şi fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă, distrugere şi nerespectarea măsurilor de securitate.