Andreea Gresoiu, o adolescentă din Șarânga, Buzău, a fost internată în comă profundă, cauzată de intoxicarea cu monoxid de carbon provenit de la un boiler defect.

Fata a fost găsită prăbuşită în baie, în stare de inconştienţă, iar medicii de pe Ambulanţă au resuscitat-o de mai multe ori, în drum spre spital.

Articolul continua dupa recomandari

Intoxicată în timp ce făcea baie, din cauza unui boiler defect

Adolescenta intrase să facă un duş, dar s-ar fi intoxicat cu gazele provenite de la un instant defect şi s-a prăbuşit inconştientă. Aşa au găsit-o rudele sale, care au sunat imediat al 112.

Medicul de pe salvare ar fi constatat că fata era într-o stare de semiconştienţă, însă, până la Buzău, inima i s-a oprit de mai multe ori. Medicii au reuşit să o resusciteze de fiecare dată, însă pacienta a intrat într-o comă profundă. Din acel moment, Andreea nu a mai putut respira fără ajutorul aparatelor.

Graţie implicării şefului SMURD, dr. Raed Arafat, la Spitalul Judeţean Buzău a fost trimisă, de la Constanţa, autospeciala pentru tratamente hiperbarice, care să o preia pe tânără şi să o transporte la un spital din Bucureşti, informează campusbuzau.ro

Andreea a pierdut lupta cu viaţa, după 3 săptămâni în comă

Starea gravă a pacientei nu a permis transportarea sa la o unitate medicală din Capitală. Astfel, la 3 săptămâni de la internarea sa, Andreea s-a stins pe secţia de terapie intensivă a spitalului din Buzău.

Trecerea fetei în nefiinţă a lovit puternic comunitatea din Șarânga.