Incendiu violent în Mamaia! Un club exclusivist din nordul staţiunii a ars ca o torţă, din motive încă necunoscute. Localul nu era deschis publicului pentru că nu avea autorizaţie de securitate la incendiu, însă câţiva angajaţi aflaţi în interior au fost în pericol. A fost desfăşurare de forţe din partea salvatorilor: peste 70 de pompieri cu zece autospeciale s-au luptat cu flăcările uriaşe şi au reuşit abia după 5 ore să potolească vâlvătaia.

Ora 1 şi 15 minute. În nordul staţiunii Mamaia se dă alarma. Un club exclusivist arde ca o torţă. Flăcările uriaşe se văd de la mai bine de doi kilometri, iar un nor gros de fum se ridică deasupra mării.

Articolul continua dupa recomandari

Peste 70 de pompieri cu nouă autospeciale şi o autoscară încep lupta cu focul extrem de violent, care a izbucnit în spatele clădirii. În câteva minute, flăcările au cuprins întreg localul.

Clubul nu era deschis. De altfel nu funcţionase deloc în acest sezon, pentru că nu avea autorizaţia de securitate la incendiu. În interior, însă, erau cazaţi câţiva angajaţi care se ocupau de plaja deţinută de proprietarul localului. Cei mai mulţi au reuşit să scape singuri, dar doi dintre ei au fost scoşi de pompieri, teferi.

În timpul intervenţiei, doi pompieri au avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza fumului inhalat.

După mai bine de cinci ore, flăcările au fost lichidate. Deocamdată, însă, nu se ştie de la ce a izbucnit focul. A fost deschisă o anchetă şi nu este exclusă nici o mână criminală. Urmează să fie evaluate şi pagubele, care par a fi semnificative. Clubul a ars în totalitate. Până anul trecut, localul funcţiona sub o altă denumire, iar patronii său au fost amendaţi pentru lipsa autorizaţiei de securitate la incendiu.