Alexandru Cumpănașu a anunțat, sâmbătă dimineață, că a convenit cu familia Melencu să se deplaseze împreună în Italia, pentru a depune o plângere penală la Departamentul Antimafia. Candidatul la alegerile prezidențiale susținuse, în urmă cu o zi, că a gasit-o pe Luiza Melencu și are fotografii și filmări cu ea.

Vineri seara, Alexandru Cumpănașu a declarat că Luiza este în viață și a fost identificată în zona unui port din Italia, de către investigatorii care lucrează cu el.

Articolul continua dupa recomandari

Alexandru Cumpănașu, pe Facebook: Dragi români, noaptea trecută am vizitat familia Melencu, cu care am stat de vorbă preț de câteva ore. Am prezentat familiei toate elementele de probe pe care le dețin cu privire la Luiza. În urma analizării probelor, am stabilit de comun acord, familia Melencu și cu mine, să ne deplasăm săptămâna viitoare, cât mai curând posibil, la Squadra Mobile (Departamentul Antimafia din Italia) pentru a depune plângere penală precum și toate mijloacele de probă pe care le deținem cu privire la faptul că Luiza ESTE în VIAȚĂ, dar și cu privire la familia Dincă și vinovăția acestora în acest caz.

Informația conform căreia tânăra din înregistrări ar fi Luiza Melencu nu a fost confirmată de mama adolescentei dispărute.

"Nu este, nu este Luiza, tată. Asta este părerea mea. Eu una nu o recunosc, cel puțin la față", a declarat Monica Melencu, după vizionarea filmării.

"Nu pot să garantez așa ceva. Sunt puține trăsături care mă fac să cred că e Luiza. La cat e Luiza de curajoasă, ar fi avut curaj să urle. Nu știu ce să zic. [...] Sunt între ciocan și nicovală, exact la mijloc", a mai spus mama Luizei.