Campania electorală pentru Alegerile Prezidențiale 2019 s-a încheiat oficial sâmbătă dimineața, la ora 07:00. Candidații care continuă propaganda riscă amenzi cuprinse între 1.500 lei la 4.500 lei. 

Este interzisă difuzarea de mesaje audio, video sau mixte cu conţinut electoral, dar şi prezentarea de sondaje.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit legislaţiei în vigoare, constituie contravenţie "continuarea propagandei electorale după încheierea acesteia, precum şi sfătuirea în ziua votării a alegătorilor la sediul secţiilor de votare să voteze sau să nu voteze un anumit candidat".

Totodată este interzisă difuzarea de mesaje electorale în locuri publice ori private, precum şi prin intermediul unor vehicule special amenajate.  În plus, este interzisă prezentarea de sondaje.

De asemenea, se sancţionează cu amendă "purtarea pe durata votării de către membrii birourilor electorale ale secţiilor de votare, persoanele însărcinate cu paza, persoanele acreditate sau de către operatorii de sondaj ai institutelor de sondare a opiniei publice sau ai societăţilor comerciale ori ai organizaţiilor neguvernamentale de ecusoane, insigne ori alte însemne de propagandă electoral". Pentru această faptă, amenda este cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei.

Alegeri prezidențiale 2019. Peste 18,2 milioane de români sunt aşteptaţi la urne

În România votul va începe duminică, la ora 7.00, în timp ce în străinătate se desfăşoară deja din noaptea de joi spre vineri. În diaspora, votarea continuă pe toată durata zilei de sâmbătă şi se va desfăşura şi duminică.

Până la ora transmiterii acestei știri în străinătate au votat 105.538 de cetățeni români, dintre care 80.349 votanți pe liste suplimentare și 25.189 votanți pe listă de corespondență, anunță Biroul Electoral Central.

Peste 18,2 milioane de cetăţeni cu drept de vot sunt înscrişi în listele electorale permanente, în timp ce în străinătate sunt peste 715.000 de români cu drept de vot.