Un băiat în vârstă de 15 ani a murit, iar o altă persoană a rămas încarcerată într-un autoturism, după un grav accident produs la staţia de taxare de la Giurgeni.

Nenorocirea s-a produs astăzi, în jurul orei 10.00, pe DN 2A, în apropierea staţiei de taxare de la Giurgeni.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit primelor informaţii, o persoană a rămas încarcerată între fiarele contorsionate ale unei maşini, iar un copil a fost proiectat pe câmp.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la locul accidentului s-au deplasat mai multe echipaje ale Ambulanţei, un elicopter SMURD, dar şi echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.

Potrivit ultimelor informaţii furnizate de medicii Ambulanţei, copilul era pieton.

Copil ucis sub ochii tatălui de un şofer de 84 de ani, într-o parcare de la Giurgeni (Foto)

UPDATE. În ciuda eforturilor depuse de medici, băiatul în vârstă de 15 ani a murit din cauza rănilor foarte grave suferite în urma impactului.

Din primele cercetări, băiatul a fost spulberat de un autoturism marca Daewoo Matiz. Impactul a fost atât de puternic încât pietonul a fost aruncat mai mulţi metri în aer şi apoi s-a prăbuşit pe câmp.

Maşina a ajuns într-un şanţ de pe marginea drumului, iar şoferul a rămas încarcerat, el fiind scos de un echipaj de descarcerare din cadrul ISU Dobrogea.

Potrivit medicilor, şoferul a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind conştient.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook