Accident grav în Olt, unde un şofer a rămas încarcerat. Un TIR a intrat într-o basculantă şi cabina a fost distrusă.

Un şofer de TIR în vârstă de 32 de ani, din Rotunda, a ajuns la spital, luni după-amiază, după ce a lovit un alt autocamion, care circula în faţa sa, rămânând blocat în autovehicul. Accidentul s-a petrecut pe DN 64, în localitatea Pleşoiu.

Articolul continua dupa recomandari

Purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că şoferul a fost transportat la Spitalul Slatina. "În accident au fost implicate două autocamioane, în care se aflau două persoane. Șoferul unuia dintre autocamioane, în vârstă de 32 de ani, din comuna Rotunda, a rămas blocat în autoturism, prins sub bordul și volanul vehiculului. Pompierii de la descarcerare au îndepărtat mai multe elemente de caroserie pentru extragerea victimei. Bărbatul, care a fost conștient și cooperant pe timpul intervenției, a fost preluat de echipajul SAJ. Acesta a fost transportat, conștient, cu traumatism la membrul inferior drept, la UPU Slatina.", a explicat Băsăşteanu.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Alexandra Dicu, a declarat că accidentul s-a produs pe fondul nepăstrării distanţei regulamentare în mers. "Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 32 de ani, din comună Rotunda, în timp ce conducea un autocamion pe raza comunei Plesoiu, nu ar păstrat distanță regulamentară față de autocamionul din față sa, intrând în coliziune cu acesta. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.", a afirmat ea. 

Poliţiştii au deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă.

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook