Accident rutier groaznic, aseară, în jurul orei 21.30, pe Aurel Vlaicu din municipiul Constanţa, în zona CET. Şoferul unui BMW, un tânăr de 28 de ani rupt de beat, s-a izbit violent de un stâlp aflat pe marginea drumului.

Imediat, la faţa locului au ajuns ambulanţele şi mai multe echipaje de poliţie.

Articolul continua dupa recomandari

Trei persoane au fost rănite în urma accidentului. Poliţiştii rutieri au declanşat cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut nefericitul eveniment.

Potrivit anchetatorilor, tânărul de 28 ani se afla sub influența băuturilor alcoolice - 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, în momentul accidentului.

Potrivit replicaonline.ro, şoferul a condus maşina pe strada Industrială din Constanța, dinspre fabrica de bere către bulevardul Aurel Vlaicu și, ajungând în zona unei spălătorii, a pierdut controlul asupra volanului, părăsind partea carosabilă și intrând în stâlp.