Un bărbat din Tg. Jiu şi-a parcat maşina în faţa blocului, apoi s-a trezit cu poliţiştii la uşă, când se pregătea de somn: "Mi-au luat permisul din pat!". Omul habar nu avea de ce sună agenţii la uşa lui. A aflat după ce le-a deschis că e anchetat pentru comiterea unui accident rutier şi fuga de la locul faptei.

Un biciclist l-a reclamat că l-ar fi acroşat cu oglinda maşinii, după care ar fi dat bir cu fugiţii. Aşa se face că Nicolae Pitea s-a trezit cu poliţia la uşă. Bărbatul de 31 de ani a trebuit să dovedească singur că e nevinovat şi că maşina a fost parcată tot timpul în faţa blocului.

Articolul continua dupa recomandari

Incidentul a fost anunţat la poliţie vineri, 18 mai. Marian Epure, un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Târgu Jiu, le-a spus poliţiştilor că, în timp ce se deplasa cu bicicleta pe Bulevardul Constantin Brâncuşi din localitate, ar fi fost acroşat cu oglinda de un autoturism, care ulterior a părăsit locul accidentului. Surprinzător, victima a indicat cu precizie maşina care l-a lovit, inclusiv marca, culoarea şi numărul de înmatriculare. Bărbatul a fost atât de explicit încât oamenii legii nu au avut iniţial vreo îndoială asupra veridicităţii spuselor sale, mai ales că omul prezenta şi leziuni pe corp.

"Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, a reieşit faptul că o persoană de sex masculin, în timp ce conducea un autoturism, pe Bulevardul Constantin Brâncuşi, din localitate, din direcţia primăriei către Piaţa Centrală, ar fi acroşat cu oglinda un bărbat, de 43 de ani, din Târgu Jiu, care se deplasa regulamentar pe banda unu, în aceeaşi direcţie, în calitate de biciclist. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a bărbatului, iar după testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ.", a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Accidentul ar fi avut loc între orele 18.30-19.00. Nicolae Pitea a explicat că în acel moment se afla acasă, unde ajunsese în jurul orei 17:00. Şi-a parcat maşina în faţa blocului, unde a şi rămas până la venirea poliţiştilor. Cu ajutorul camerelor de supraveghere de la Complexul Meşteşugăresc, aflat în apropierea locuinţei sale, bărbatul a reuşit să facă lumină în acest caz. Pe imagini se vede clar că maşina nu s-a urnit din parcare din momentul în care tânărul a ajuns acasă şi până la sosirea organelor de cercetare, după ora 21.00. Ancheta este în desfăşurare, dar, între timp, bărbatul a rămas fără permisul de conducere.

"Eu am fost acasă atunci când acel bărbat spune că l-am lovit cu maşina. Maşina mea era în parcare. Norocul meu este că se vede pe camerele de luat vederi, altfel eram găsit vinovat fără să am vreo posibilitate să mă apăr. Nu mă gândeam în viaţa mea că se pot întâmpla astfel de lucruri. De ce a indicat maşina mea, cu numărul, culoarea, modelul, nu pot să îmi explic. Vă daţi seama? Mi-au luat permisul din pat! Nu ştiam de ce au venit la mine la uşă poliţiştii. Întâmplarea asta mă afectează, mai ales că am rămas fără permis. Dacă am nevoie să mă deplasez undeva trebuie să dau bani la taxi.", a declarat Nicolae Pitea.

Bărbatul care a reclamat accidentul ar fi recunoscut în cele din urmă că a minţit şi i s-a întocmit dosar penal.

sursa: pandurul.ro